Istoric: De la vinil la discul optic

Totul a inceput in In 1877, cand Thomas Edison a inventat fonograful, primul aparat utilizat pentru inregistrarea si totodata redarea sunetelor. Ca mediu de inregistrare pentru acest dispozitiv se folosea un cilindru spiralat acoperit cu o foita de cositor, imprimata in adâncime la viteza de 60 de rotatii pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul ca dupa câteva ascultari, folia de cositor se rupea sau se tocea. In timp au fost aduse numeroase imbunatatiri , astfel ca s-a ajuns ca sunetele sa fie inregistrate pe un cilindru de hârtie acoperita cu ceara.

Noua ani mai tarziu, in 1886, Emil Berliner inventator si inginer, incepe lucrul la dispozitivul sau, denumit gramofon, dispozitiv care va deveni cel mai performant aparat de inregistrare si redare a sunetului. In acest caz, mediul de stocare era reprezintat de un disc de sticla inegrita cu fum pe care erau trasate vibratiile, si care ulterior se folosea drept matrita pentru imprimarea fotografica a unui disc de zinc sau cupru.

In timp s-au adus numeroase imbunatatiri discurilor, fiind confectionate din celuloid, din cauciuc tare sau din selac. Mai apoi gramofonul lui Berliner va folosi discuri orizontale de ebonita cu riluri, al caror avantaj era acela de a fi mai fiabile si mai usor de intretinut. Au fost perfectionate si aparatele pentru inregistrarea sunetului si producerii de matrite metalice pentru multiplicarea pe discuri (de ebonita si apoi de vinil) cat si cele pentru redarea sunetului.

Discuri de gramofon au reprezentat primul mediu de stocare utilizat pentru reproducerea muzicii comerciale pentru cea mai mare parte a secolului 20, inlocuind cilindrul fonograf. Acest tip de discuri reprezinta un mediu de stocare analog al sunetului, fiind diferentiate prin dimensiune, viteza de rotatie, fidelitatea redarii sau capacitate.

Istoria continua si in 1958 este inventat discul optic. Insa preocupari intense in acest domeniu s-au consemnat dupa anul 1980, cand companiile Philips si Sony in urma unei intelegeri au dezvoltat CD - audio compact discul . Pâna la aceasta data fiecare dintre aceste doua companii realizase, dupa propriile conceptii si tehnologii, diferite variante de CD-uri, insa abia in anul 1982, ca urmare a intelegerii stabilite, ele au definitivat standardul actualelor CD-uri.

Un compact-disc (folosit sub abrevierea CD) este un disc optic folosit pentru a stoca in formatdigital informatii de natura diversa , fiind initial creat pentru informatiile si datele de tip audio (sonor). Discul se numeste „optic” datorita procedeului optic de inregistrare (scriere) si redare (citire), bazat pe tehnologia laser. Spre deosebire de discurile de patefon (de vinil), CD-urile sunt inregistrate pe o singura fata.

Discurile CD pot avea mai multe variante:

• CD-ROM - discuri pentru diverse tipuri date, nemodificabile ("Read-Only Memory"),
• CDA - discuri ce contin informatie audio, asemanatoare cu discurile CD-ROM. Ele sunt identice ca suport fizic, ca principiu de inregistrare si citire, si de asemenea si ca marime si format fizic, insa difera din punct de vedere al continutului informational si al unitatilor hard pentru inregistrare si redare.
• CD-R - discuri inregistrabile de catre utilizator (o singura inregistrare) ("recordable")
• CD-RW - discuri care pot fi inregistrare de mai multe ori ("re-writable")
• SACD - discuri pentru inregistrari audio de calitate superioara

La mijlocul anilor 1990 un consortiu de producatori (Philips, Sony, Toshiba si Time Warner) a scos pe piata a doua generatie de discuri optice si anume DVD-ul. DVD-urile au acelesi dimensiuni fizice ca si CD-ul dar au o capacitate de stocare de aproape 7 ori mai mare.

Variatii ale termenului DVD adesea indica modul in care datele sunt stocate pe discuri:

• DVD-ROM (numai pentru citire, memorie) are date care pot fi doar citite si nuscrise;
• DVD-R si DVD + R (de inregistrare) poate inregistra datele numai o singura data , si apoi functioneaza ca un DVD-ROM, DVD-RW (re-scriere),
• DVD + RW, si DVD-RAM (random access memory) pot inregistra si sterge toate datele de mai multe ori.
• AVCHD - discuri pentru pentru authoring

A urmat a treia generatie de discuri optice, dezvoltata de un grup alcatuit din cei mai mari producatori de echipamente electronice printre care se numara Apple, Dell, Hitachi, HP, JVC, LG, Mitsubishi, Panasonic, Pioneer, Philips, Samsung, Sharp, Sony, TDK and Thomson. Discul Blu-ray (BD - Blu-ray Disc) este un tip de disc optic folosit pentru stocarea de date, in special inregistrari video de inalta rezolutie. Numele de Blu-ray provine de la culoarea albastru-violet a razei laser cu care se fac atat citirea cat si scrierea acestui tip de disc, care poate contine o cantitate de informatii mult mai mare decât unul de tip DVD.

Iar pentru viitor se pregateste a patra generatie de discuri si se preconizeaza ca acestea sa ofere o capacitate de stocare de pana la 1TB de informatie.

Cu toate ca momentul de glorie a vinilului a trecut, acest tip de discuri continua sa fie fabricate si vandute inca in secolul 21, fiind folosite in special de catre DJ-ii si audiofili, colectionari si 'pasionatii de viniluri'. In prezent insa sunetul s-a mutat intr-o alta dimensiune, mai fidela dar si mai exacta (rece) : cea digitala. In timp, laserul a invins iar discurile optice au castigat piata. Capacitatea mare de stocare precum si o mai mica vulnerabilitate la zgarieturi au facut din discurile optice suportul uzual pentru stocarea informatiilor.

Si cine stie poate peste ani vor exista si "pasionatii de discuri optice"...